marți, 22 septembrie 2009

Psychedelia.

Am imbinat tot ce ma omoara , drog alcool si tigara ; sunt vie . Si asa se naruie inca o speranta, speranta ca va veni momentul in care pot aluneca fara regret pe panta psihedelicului pana intr-o depresiune scobita de gazul acela otravitor. Mintea mi-e vraiste, sparta in mii de cioburi de energie ratata , mii de neuroni esuati, mii de iluzii sfaramate. Vreau sa adorm, sa am cel mai revelator vis din viata mea si sa nu se mai sfarseasca. Sa mor visand si sa ma visez murind. Tot ce am vrut erau raspunsurile si acestea nu au sa sarit ca niste broaste sedate in palma mea mica, si n-au inflorit sinuos ca nuferiii puri. M-a dezamagit universul si de aceea il voi ucide . Lama atat de bine ascutita ii va strapunge beregata univerului. Ah, am asteptat prea mult momentul acesta! Momentul in care voi pedepsi soarta cu atata cruzime cu cat m-a tratat si ea. DEgetul meu mijlociu n-a aratat niciodata mai bine. Te urasc din tot sufletul!Mori in pula mea, fir-ai a dracu de tarantula proasta! Nu ma poti atinge!

luni, 21 septembrie 2009

Despre Kafka si Dali

Mi-ar placea sa sar mereu din spirala in spirala , sa calc pe romburi alb-negre, sa ma inec in culori sau poate ca nu. Sa am o sticluta pe care scrie Kafka si una pe care scrie Dali , sa scurg tot continutul si sa-l inhalez, cu mintea cu ochii cu buzele. Si atunci sa am o panza nuda , perfecta si sa o umplu cu sirurile psihedelice ce mi se perinda in cap. Nu eu imi pierd mintile, ci ceilalti. Raul e in ceilalti, uratul si nu-ul si fascismul social. Eu mi-am facut o bula pe care am umplut-o cu imponderabilitate, o bula aurie ce pulseaza in ritmul respiratiei mele. Acolo am ascuns tot ce este bun sau valoros pentru mine , sus , intangibil si perfectibil, pentru ca nimeni sa nu-mi distruga lumea. Acolo ma pitesc si eu cateodata cand ma spal de rautate, cand imi curat sangele de mizeria umana si creierul de gandirea feminina. Eu si iluziile ce-mi populeaza mintea. Intotdeauna au o vorba buna pentru mine, un zambet sincer si curat, si o gandire sclipitoare ce ma inspira. Ele vorbesc prin mine. Prin ochii mei altcineva vede aceste taste, altcineva le apasa, si transforma muzica in propozitii. Voi credeti ca eu sunt aceea, dar in interiorul meu , multe alte existente isi desfasoara ideile geniale. As vrea sa le ascult mereu ; poate ca le-as semana mai mult. Poate as fi coerenta intr-un mod mai haotic si as scrie literatura si nu mi-as distruge plamanii. Dar eu nu-s facuta sa ascult. Mi-am vandut sufletul muzicii. Iar muzica mi-a dat un spirit. Asta a fost cel mai bun chilipir din viata mea. Daca as mai avea ceva de vandut l-as da pe o gandire masculina. Dar nu mai am, si numai spiritul ramasese in stoc. S-a cascat ceasul si am cazut ca printr-un tunel lung si negru si cand sa m-am oprit la un metru de fundul tare de beton. Si stau. Si nu ma pot misca, nu pot respira. Timpul s-a oprit si oricat mi-ar zabovi privirea pe cadranul de sticla aburita, acele sunt tare incapatanate si nu se misca. Parca am 2 albine ce-mi bazaie in urechi . Dar pot sa cad. Trebuie doar sa-mi doresc suficient de intens si timpul va goni din nou ca un strut pe pastile. Nu vreau sa-mi mai doresc ceva , pentru ca nu mai sunt. Ma sparg in bucati de mine, in cioburi de eu. Ce esti tu, om modern? Nu ma face sa rad! Ai curaj? Pai cum poti sa ai curaj daca numai la vederea proiectiei tale sfaramate iti tremura genunchii? Hai, te provoc sa spargi oglinda pe care o ai in fata ta chiar acum! Nu -ti place, nu? Tu care crezi ca le stii pe toate iti prevezi disparitia de pe acest pamant ....cam neagra perspectiva, nu? Taci din gura...esti doar un om. Ai simturi iar el are geniu. Cum care el? El, Nostradamus verde si galben, ce trage cu pofta dintr-un joint si-ti spune ca o sa mori. Ce mai poti face acum? Da , sparge vinilurile alea, omoara-ti idolii , pedepseste-i ca te-au mintit cu atata nerusinare. Mi-e mila de tine, un inger plat , lipsit de substanta, traind intr-o lume si mai seaca. Solutii? Moartea, pisoias. Doar asa poti sa o iei de la capat cu adevarat . Doar nu consideri moartea ultimul tau camin. Poftim? Cat de naiv esti! Nu stii ca abia atunci cand mori incepi sa traiesti? Tot ce ai facut pe pamant e insasi o transa. Da , de cate ori ai iubit, de cate ori te-ai certat si ai sarit cu gura ta cea mare sa te autoproclami rege ...Totul e o iluzie. Daca te-as minti acum , m-ar trazni un fulger fix in moalele capului. Dumnezeu nu vrea ca tu sa fii fericit , el vrea sa fii. Iar tu esti degeaba. Asa ca n-ai rezolvat nimic. Nu mai face ochii cat cepele si asculta-ma. Acuza-ma ca ti-am spalat creierul . Omoara-ma daca vrei , si tocmai societatea ta de belele perfecte o sa te manance de viu . Ti-ai ridicat un imperiu de carti de joc. Credeai ca o sa reziste ? Nu vezi ca tu cu degetele tale lacome si butucanoase ti-ai distrus castelul? Poate cand o sa vezi asta o sa ma crezi, pentru ca cu fiecare junghi din stomac, cu fiecare respiratie fortata cu fiecare durere de cap, eu iti dau un raspuns, un lucru ce -ti lipseste cu desavarsire din colectia ta de lucruri fade ce sclipesc.

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Non -coeherent times.

Murim . Bem . Ne fumam pielea si ochii si buzele. Ne iubim fara sens. Suntem actorii lalelelor intr-un teatru de provincie . Inhalam prostie si indobitocire. Lamaile si aerul curat ne salveaza de cele mai multe ori. Suntem cam prosti. Nu stim cum sa ne drogam ma ieftin. Cred ca innebunesc. E vorba de precizie. Notez tot ce-mi trece prin cap. Lalele, in pula mea, lalele.Atenuez consecintele. Timpul se dilata. Asta e o chestie desteapta . sau poate ca nu. Mi-a placut petrecerea aia. Bhhhhhaaaaa! Nu , gresesti. Lenin e mai presus de Stalin. Cate voci am in cap. Aurolaci cu cap de peste. Sunt la o seringa distanta de marea mea opera.Chiar o sa postez asta?Miroase a prenandez aici. Sau a limonada San Pellegrino. Nu stiu. Vreau sa pun Light My Fire.Converteste asta in bani. Ce prostie! Oare chiar ma place? Idiosincrazie, baaaaaa!Pupile dilatate.Am avut probleme cu politia.Maxim, coae! Auzi si tu bazaitul? Ce par rosu avea fata aia!Sa adorm cu punga in mana.Da sa-mi pastrez pentru dimineata.De ce e soarele acolo?Iti dai seama cum ar fi pe intuneric...Ce sa fac daca n-am mai multi bani. Cauta in casa ca o sa gasesti.O sa te ascund in imprimanta.Ruptura de diploma.Trebuie sa mai am? O sa-ti para raaaaau! Tarantula nenorocita! Bob dylan. Sun pe sistem . Aud voci. Gata!

joi, 17 septembrie 2009

On Heroin.

Gesturile ei erau mecanice, precise, ferme. O facuse de atatea ori, incat intreaga procedura ii era incriptata in fiecare circumvolutiune a creierului. Bucata aceea pura, virgina, alba ca prima ninsoare, o aseza cu tandrete in lingura. Urma apa. Si apoi cu bricheta ei rosie , furata de la maica-sa , isi incepu numarul de magie. Aurul acel alb se topea rapid, se contopea cu apa si se transforma intr-un lichid datator de viata. Oricum ea traia doar atunci cand era drogata. Ii placusera acele dintotdeauna; acele obiecte stranii , de un argintiu rece si ravasitor, un obiect care provoca fie teratologicul, fie extazul. Cand acesta ii strapunse pielea alba si stravezie, ea se infiora in asteptarea primului val de dulce ameteala , de moleseala , vibratia intregii sale fiinte. Seringa fu inundata pentru cateva momente de sangele ei rosu, cutezator, in timp ce degetele ei experimentate manuiau cu dexteritate pistonul seringii. In sfarsit era libera. Timpul se oprise. Ea nu avea cum sa greseasca , prizoniera a propriului creier, intre peretii imaginatiei sale ce friza psihedelicul. Doar asa putea sa nu gandeasca si sa nu simta. Heroina o facea invincibila, fata perfecta care sfideaza banalul si cotidianul. Societatea o respinsese, dar asta nici nu mai conta. Dependenta ei , viciul ei, modul ei de viata scotea la iveala tot ce era mai bun din ea ca scriitoare. Arta ei era damnata, dar stia ca dupa ce va muri, la fatidica varsta de 27 de ani, va primi ovatiile pe care le merita. Da, sufera de o megalomanie ce friza paroxismul, indusa fie de idiosincrazie, fie de orgoliu. Singuratatea nu-i displacea defel; era chiar una din conditiile ce-i asigurau o creativitate debordanta, niste metafore ce depaseau realul. Le va arata ea candva, le va arata ca in final, ea era artista. Dar acum, nu trebuia sa demonstreze nimic. Inca o doza. Inca o pagina mazgalita cu scrisul ei ascutit.

Doar nebunia imi tine companie zilele astea. Nebunia dusa la paroxism, abia perceptibila din exterior. Si tot ea ma impinge catre astfel de reprezentari neverosimile ale eului meu, ipostaze imaginate in fel si chip, ca si cum din creierul meu ar tasni pe acest blog sute de individualitati, de micro-eu , fiecare luand o alta cale. Fata pe care n-am reusit s-o insufletesc in acest post nu exista, desi imi seamana la perfectie. Creierul meu este identic cu al ei , fiecare circumvolutiune, fiecare curba sinuoasa a para -Organului. Cu toate astea , ea va muri la 27 de ani de o supradoza, pe cand eu, cea care a scrijelit-o in linii atat de vagi voi trai vesnic. Bratele ei strapunse de atatea ori de acele blestemate vor flutura pentru o ultima data ca o sfidare adusa sortii, iar apoi pleoapele sale se vor inchide peste ochii mari, cu pupile dilatate. Sa nu va para rau dupa ea. Nu e decat un personaj de hartie, una din fanteziile mele, un apogeu al dependentei si al decadentei. Eu am omorat-o intr-o seara calda de septembrie , intre o tigare si un pahar de vin rosu.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Nu am chef azi.

Stateam de-ampulea pe net cu Man in the Long Black Coat (my friend, mr. Dylan) pe replay si observ ca am ajuns la 99 de posturi pe blog. 99 de cacaturi , de miserupisme fiecare mai pointless decat alta. Ce s-a schimbat? Injur mai mult, beau mai mult, fumez si mai mult. Cred ca scrisul este singura chestie caruia pot sa-i fiu loiala. Relatiile vin si trec , lista de nume creste pe zice trece ( not that this makes me proud:))), sticlele se golesc. Ma gandesc acum, cand stau degeaba si beau pepsi light din sticla d-aia la 2 litri ca imi irosesc cea de-a 100-a postare pentru niste aberatii fara sens. Nu am coerenta in seara asta nici in scris , nici in gandire, nu ca as fi baut mult sau mi-as fi afumat creierii in vama, dar pur si simplu sunt all over the place. Stiu ca e aiurea sa stau toata ziua intr-o crasma ce duhneste a fum si a vodka, sa ascult muzica unor oameni care au crapat inainte de vreme pentru ca erau drogati, sa dau cu pumnul in masa ca sa ma fac auzita in harmalaia de nedescris, si sa mai si vorbesc de comunisti morti sau de criminali in serie pe masura ce se termina berea. Nu e normal, rational si vorba aceea, responsabil din partea mea. Nu ca mi-ar pasa prea mult. La o adica, dupa ce te confrunti prima oara cu politia parca-ti vine un chef d-ala nesimtit sa faci circ si panarama, fara sa te mai gandesti la cine te asculta. Poimaine incep a 12-a. Joy! BAC .Joy! Cat de onorabil am frecat menta vacanta asta si ce noi culmi ale boschetarismului am atins. Parca dezmatul asta de vara a fost o leneveala continua , intrerupta doar de meditatiile criminale la rusa. Noroc ca mai stiu cum sa tin creionul in mana, ca parca vad cum incepeam sa apas niste taste invizibile pe banca. Nu vreau scoala! Vreau sa golesc sticle si pachete in vama, sa-l ascult pe bob dylan, sa stau pe plaja ca soparlele fara sa fac ceva. M-a apucat zilele astea o melancolie profunda , pe care nici berea nu poate s-o stinga asa cum o stingea la inceputul vacantei. Parca si tigarile intrau mai bine, si aberatiile lui Jesus, si ciocolata comunista cu rom. E ceva in aer, care ne-a futut starea aia de spirit nesimtita , tupeul si cheful. Ceva naspa. Marele Cacat. Scoala pulii. Bite me!

joi, 10 septembrie 2009

Vara si vama.

E vara . Am terminat cu BAC-ul. Note mediocre , dar suficient de mari ca sa smulga priviri admirative din partea vecinilor, si acordul parintilor mei pentru marea aventura. Eu stau intr-un mic oras si pentru prima oara voi merge simti pe pielea mea briza dulce a marii biciuindu-mi chipul ars de soare, voi bea bere pe vreun colt uitat de plaja cu o balada rock ca muzica de fundal. Abia astept sa ma urc in tren si sa pornesc catre oaza aceea a vesnicii petreceri , ca un microunivers al distractiei, Vama Veche. Am auzit multe despre Vama , atat de multe incat aproape pot sa o vad , sa calc in nisipul fierbinte , sa inot in apa calduta. Abia astept sa urc in tren , si sa lupt pentru un loc. Sa ma cert cu Nasu si sa cad la invoiala pentru o sticla de palinca pe care am furat-o inainte de plecare din rezerva parintilor. Sa nimeresc in compartiment cu un grup vesel care sa bea si sa imparta lichide cu multe grade fara sa se strambe. Sa-mi cante Tudor despre vara , despre, vise, si despre varsta de 18 ani. Sa ajung chiar inainte rasarit, sa-mi azvarl hainele pe plaja adormita si sa alerg in apa, sa ma arunc din tot sufletul, sa simt apa marii si sa mi se para cea mai frumoasa zi a vietii mele. Sa adorm pe plaja pana ce incepe Iris sa cante. Sa fumez tigare de la tigare sub fierbinteala soarelui de iulie. Sa se duca bidon dupa bidon printre riffuri de chitara. Sa primesc acea prima iubire, care sa ma faca sa zbor. Sa-mi cante pe-nserat Angie. Sa-i vad pe legendarii betivi, mai morti decat Lazar. Sa merg la Pirati. Sa ma trag in poza cu un grup de metalisti de treaba. Sa fiu fericita. Si sa ma-ntorc cu un zambet tamp pe fata , un chip imbujorat de iubire, de amintiri si de soarele de vara.

miercuri, 9 septembrie 2009

Mania vs Dementia

Visez mult.Visez aiurea. Visez in dementa. Cateodata , cand dorm seva ce-mi iriga spiritul se cristalizeaza in elemente banale, dar care prin asociere devin extraordinare. Am vise complexe , care de care mai psihologice sau obscure. Daca m-ai putea reduce la ceea ce visez , as fi cea mai inteleapta persoana de pe pamant. Subiectele in jurul carora se contureaza aventurile mele mentale nocturne variaza de la cladiri masive de gheata invadate de fluturi la catacombe, orase subterane bantuite de umbre. Cu toate astea , visele pe care mi le aduc aminte cu cea mai mare precizie , dar si cele care au reusit sa-mi clinteasca neuronii pentru o perioada indelungata sunt cele in care port discutii cu oameni care au decedat. Cumva aceste vise ma dau peste cap, ma inspira , si de fiecare data imi cladesc un nou sistem de credinte.
Eram intr-o gradina insorita, cu flori pe care nu le puteam identifica, dispuse in aranjamente luxuriante, ca o enclava in mijlocul unei ierni geroase . Eram eu si cu gradina intr-o sfera de cristal si afara era zapada iar oameni murdari, zdrentarosi si saraci isi lipeau nasurile inghetate de cristalul ce-mi proteja fantezia. Ei nu puteau nici macar sa vada minunea pe care mi-a fost ingaduit sa o vad, caci tot ceea ce ochii lor, ca niste fante inguste si rautacioase puteau zari era lumina, energie luminoasa si flacara exceptionalului. Si atunci apare el; iar eu raman blocata pentru doar o secunda, caci desi nu aveam constiinta mortii sale, in mintea mea era incriptata durerea , si disperarea, si dorinta de a-l revedea. Si ne apucam sa vorbim despre lume , despre locul acela , ce tasnise din creierul meu ca dintr-un vulcan . Stiam ca este mult prea frumos ca sa pot ramane asa pentru totdeauna, caci anticipam hibrysul , tentatia care m-ar fi aruncat din nou in iaran vesnica, in mijlocul mizeriei, dincolo de zidul curbat usor de sticla. Intrebarea ma chinuia; desi banuiam ca raspunusl m-ar fi costat chiar sederea mea in acel loc paradisiac, nu m-am putut impotrivi omului din mine , care se napustii ca un leu furios asupra prazii. In momentul in care am rostit acele cuvinte atat de simple : "Cum este atunci cand mori?" parca atemporalitatea ma apasa atat de tare incat ma strivea . Am avut impresia ca trecusera universuri intregi pana ce am primit raspunsul: "E ca si cum cazi in gol" , dar fix in momentul in care urechile mele au perceput aceste sapte cuvinte , totul se precipita si am simtit o durere incrdibila de parca mi-ar fi despicat fiecare celula nervoasa. O fractiune de secunda un urias spargea sfera creata de mintea mea ca pe un balon de sapun . Iar eu cadeam in gol. Muream cu incetinitorul.
Decorul se topeste si se reaseaza ca niste caramizi multicolore. Sunt intr-o camera cilindrica si atat de inalta incat nu-i puteam vedea tavanul , de un gri prafuit, acoperit de sute de rafturi usor curbate de greutate. Cufere ornate sau simple, carti vechi si nedeschise de secole, haine vechi si murdare, diverse, obiecte stricate sau amortite dupa multi ani de nefolosinta, toate stateau intr-o perfecta dezordine , eliberate de rolul pentru care fusesera concepute . Trecutul era doar decor , iar timpul se dilata tot mai mult pana cand se opri de tot. Era ca si cand toate acele lucruri adunate de prin lume , dovezi ale istoriei, cuprindeau trecutul umanitatii, si se oprisera in acel cilindru urias din miscarea lor browniana ca niste molecule lenese inghetate de atemporalitate. Privelistea ma fascina intr-atat incat nu am observat ca in centrul camerei era un sifonier mare , nelacuit, cateva scanduri grosolane prinse-n cuie ruginite , care contrasta atat de puternic cu vechiturile ce-l inconjurau. Dulapul acela mare si banal, parea nou , pastrand mirosul acela al lemnului o data virgin , din care fusese zamislit. Ca si cum nu era de ajuns sa percep olfactivul de-a dreptul ostentativ, o raza de lumina pica drept pe acel corp de mobila primitiv ,facandu-l sa palpaie balama cu balama. Eram pe o scena , iar eu eram o actrita de mana a treia pedepsita prin obscuritate, in timp ce acel obiect de recuzita primise rolul existentei sale, primind toate onorurile teatrului. Dulapul acela voia sa-mi zica ceva; era destinatia mea, motivul pentru care ma aflam acolo, ba mai mult decat atat, era un alt eu , mai destept, mai bun si mai frumos. Ma obseda atat de tare ideea de a-l deschide ; am intins o mana tematoare catre clanta ruginita.Si deodata, tuna acea voce taraganata pe care o stiam atat de bine, amplificata sonor de zeci de ori, si -mi spuse :"Tot ce ai pierdut se va gasi. Tot ce ai stiut inainte de a te naste. Vei afla o modalitate nostima, ciudata, minunata de a le regasi." Sifonierul se deschise cu o miscare lenta , si un scartait asurzitor si ma absorbi , particula cu particula, in tenebrosul sau continut. Cadeam in gol. Muream.
Apoi m-am trezit.

Disclaimer.

Everything written on this blog is a work of pure fiction and should be regarded as so. You may not use anything I wrote without express permission from me. Everything belongs to me minus the quotes, which I credited.

marți, 8 septembrie 2009

The Self-declared Outkast


The beach was sunk in darkness and the only source of light was a perfectly round , icy moon which made the sea seem a sparkling pool of melt silver. Oh, if only I could describe that rich dark ink-blue of the summer sky, or the subtile line contured by the water in the grey sand. I was thinking that such a predictable, mainstream association of elements could not raise any kind of emotion in me, but I was so wrong, so wrong that shock hit me like a way too direct bullet. It was a perfect night for running away, for making love or for killing yourself. Sadly , I only did the first thing. I had been cordially invited to a fancy-trendy-glamshit party in one of the most pointlessly expensive nightclubs, but at one point I couldn't take it anymore, adn grabbed a bottle of vodka and one of my best friends and ran away on the beach. I was too sick and too tired of all those people, that over-the top sexuality, the music that made my head fall apart, but the thing that disgusted me the most was fucking glitter: on the walls, on clothes , on lips, inside brains. It was like after inhaling so much glitter I could finally get a breath of the fresh, salty marine air and feel alive. That is why I ran away: my presence on that beach was way more worthy than in any other place. Just the 2 of us, two souls connected by headphones, two huge and impeccable spirits puffing from their funky ciggarettes, two pairs of lips in desperate need of touching each other. See, it's not that hard to make me happy.

duminică, 6 septembrie 2009

Playlist.

Another season, another list of songs. Enjoy!

Bob Dylan-Desolation Row
Bob Dylan - Things Have Changed
Bob Dylan- All Along the Watchover
Bob Dylan- Man in the long black coat
Motley Crue- Rock n Roll Junkie
Motley Crue- Dr. Feelgood
Deep Purple -Sweet Child in Time
The Doors- Riders on the Storm
The Doors- Soul Kitchen
the Doors -The Crystal Ship
White Lies-To lose my life
The Script -Rusty Halo
Pasarea Colibri- Boxerul
Lynyrd Skynyrd-Sweet Home Alabama
Roxette -She's Got the Look
Led Zeppelin-Dazed and Confused
Pink Floyd-Mudmen
Pink Floyd -Shine on You Crazy Diamond
Pink Floyd-Echoes
Pink Floyd- See Emily Play
Pink Floyd-Summer '68
Pink Floyd-Fat Old Sun

joi, 3 septembrie 2009

You are just like me.

You said I was insane. You said I was a brilliant and you also mentioned that I was the epithomy of decadence. You, world , rejected me because I was different and I scared you. You couldn't bear seeing how I could care so much about somebody that it hurt me, how I was flirting with genius and desaster, how I pointed my finger at you and I started laughing. At due time you embraced me again because you thought my awkwardness beyond reasoning was going to cut it in the trash can you call society. Then, I fought with faith because I was a devil between angels and you saw my true colors. Tell me do you find this ping pong game amusing? I did too because it trained well my idiosyncrasy and my mute hatred on so many different levels.
I want people to stop caring about me, about my brain or my soul. I don't need pity or applauses. My spirit is impeccable and unbreakable and that is more than enough to keep me from pointing a gun at my head. Leave me alone. I am vicious, I think too much, I'm an addict, I am too passionate, too rebellious, too ready to provoke anger or intrigue. I am an outkast with a bitter sarcasm. I am a better class of freak. Just hate me and let me hate you back.

miercuri, 2 septembrie 2009

I hate Bloody Mary.

She's like a heavy machine gun ,but I learned how to make her shut up, how catch her tricky bullets and and throw them back to her. And I stand for everything she hates but she holds on to me like poisonous ivy and she follows me like fucking plague even in the caverns where I like to hide. Shut up Mary! You killed too many of my dreams and stole too many of my perfect moments. Shut up now and I won't shoot you in the head and I won't enjoy feeling your tiny brain blowing up in my hand. I've come up with so many ways to kill you that Charles Manson would be proud of me . I hate you, Bloody Mary, because you are like a poisonous drug that runs through my veins . Firstly I love the way you make me fall in flamboyant trips and then you kill me slowly. I'm awake now, and I can shout out loud: Fuck you , Bloody Mary!

marți, 1 septembrie 2009

Things have changed.

"Standing on the gallows with my head in a noose/Any minute now I'm expecting all hell to break loose." (Bob Dylan)
Yesterday I got the closure of an era. Today I got the beggining of an other. I still haven't found my happiness on the bottom of any bottle or in a random pair of arms ,but I got a direction , some dreams and a bad hangover. I am as clueless as Sid Vicious onstage, because I dont really know what plans have been made for me. Looking back, I can finally depict memories of happiness , adrenaline, desolation, passion and inertia, beetween millions of pointlessly wasted moments. It feels good to be mature enough to distort the bitterness of life with self - sarcasm and immature enough to live spontaneously. So , please mr. Dylan sing for me , sing my life, sing my good times and my bad moments, sing me as I am, a clueless soul lead by a spotless mind.