Despre Kafka si Dali

Mi-ar placea sa sar mereu din spirala in spirala , sa calc pe romburi alb-negre, sa ma inec in culori sau poate ca nu. Sa am o sticluta pe care scrie Kafka si una pe care scrie Dali , sa scurg tot continutul si sa-l inhalez, cu mintea cu ochii cu buzele. Si atunci sa am o panza nuda , perfecta si sa o umplu cu sirurile psihedelice ce mi se perinda in cap. Nu eu imi pierd mintile, ci ceilalti. Raul e in ceilalti, uratul si nu-ul si fascismul social. Eu mi-am facut o bula pe care am umplut-o cu imponderabilitate, o bula aurie ce pulseaza in ritmul respiratiei mele. Acolo am ascuns tot ce este bun sau valoros pentru mine , sus , intangibil si perfectibil, pentru ca nimeni sa nu-mi distruga lumea. Acolo ma pitesc si eu cateodata cand ma spal de rautate, cand imi curat sangele de mizeria umana si creierul de gandirea feminina. Eu si iluziile ce-mi populeaza mintea. Intotdeauna au o vorba buna pentru mine, un zambet sincer si curat, si o gandire sclipitoare ce ma inspira. Ele vorbesc prin mine. Prin ochii mei altcineva vede aceste taste, altcineva le apasa, si transforma muzica in propozitii. Voi credeti ca eu sunt aceea, dar in interiorul meu , multe alte existente isi desfasoara ideile geniale. As vrea sa le ascult mereu ; poate ca le-as semana mai mult. Poate as fi coerenta intr-un mod mai haotic si as scrie literatura si nu mi-as distruge plamanii. Dar eu nu-s facuta sa ascult. Mi-am vandut sufletul muzicii. Iar muzica mi-a dat un spirit. Asta a fost cel mai bun chilipir din viata mea. Daca as mai avea ceva de vandut l-as da pe o gandire masculina. Dar nu mai am, si numai spiritul ramasese in stoc. S-a cascat ceasul si am cazut ca printr-un tunel lung si negru si cand sa m-am oprit la un metru de fundul tare de beton. Si stau. Si nu ma pot misca, nu pot respira. Timpul s-a oprit si oricat mi-ar zabovi privirea pe cadranul de sticla aburita, acele sunt tare incapatanate si nu se misca. Parca am 2 albine ce-mi bazaie in urechi . Dar pot sa cad. Trebuie doar sa-mi doresc suficient de intens si timpul va goni din nou ca un strut pe pastile. Nu vreau sa-mi mai doresc ceva , pentru ca nu mai sunt. Ma sparg in bucati de mine, in cioburi de eu. Ce esti tu, om modern? Nu ma face sa rad! Ai curaj? Pai cum poti sa ai curaj daca numai la vederea proiectiei tale sfaramate iti tremura genunchii? Hai, te provoc sa spargi oglinda pe care o ai in fata ta chiar acum! Nu -ti place, nu? Tu care crezi ca le stii pe toate iti prevezi disparitia de pe acest pamant ....cam neagra perspectiva, nu? Taci din gura...esti doar un om. Ai simturi iar el are geniu. Cum care el? El, Nostradamus verde si galben, ce trage cu pofta dintr-un joint si-ti spune ca o sa mori. Ce mai poti face acum? Da , sparge vinilurile alea, omoara-ti idolii , pedepseste-i ca te-au mintit cu atata nerusinare. Mi-e mila de tine, un inger plat , lipsit de substanta, traind intr-o lume si mai seaca. Solutii? Moartea, pisoias. Doar asa poti sa o iei de la capat cu adevarat . Doar nu consideri moartea ultimul tau camin. Poftim? Cat de naiv esti! Nu stii ca abia atunci cand mori incepi sa traiesti? Tot ce ai facut pe pamant e insasi o transa. Da , de cate ori ai iubit, de cate ori te-ai certat si ai sarit cu gura ta cea mare sa te autoproclami rege ...Totul e o iluzie. Daca te-as minti acum , m-ar trazni un fulger fix in moalele capului. Dumnezeu nu vrea ca tu sa fii fericit , el vrea sa fii. Iar tu esti degeaba. Asa ca n-ai rezolvat nimic. Nu mai face ochii cat cepele si asculta-ma. Acuza-ma ca ti-am spalat creierul . Omoara-ma daca vrei , si tocmai societatea ta de belele perfecte o sa te manance de viu . Ti-ai ridicat un imperiu de carti de joc. Credeai ca o sa reziste ? Nu vezi ca tu cu degetele tale lacome si butucanoase ti-ai distrus castelul? Poate cand o sa vezi asta o sa ma crezi, pentru ca cu fiecare junghi din stomac, cu fiecare respiratie fortata cu fiecare durere de cap, eu iti dau un raspuns, un lucru ce -ti lipseste cu desavarsire din colectia ta de lucruri fade ce sclipesc.